Se intâmpla in zilele noastre…
In ciuda faptului ca era a 13 zi din an, joia trecuta parea a fi o zi norocoasa pentru antrenorul Giani Florian, fostul antrenor al selectionatei judetene U 16, cel care, la un moment dat, cochetase si cu Sportul Studentesc. Dupa cateva discutii, el a convenit cu conducerea SC AEROSTAR Bacau sa preia functia de antrenor al acestei echipe. Iata ce declara Giani Florian, la cateva clipe dupa ce parea ca se intelesese cu presedintele clubului, Doru Damaschin: ”Imi doream să antrenez Aerostarul şi sper să fac o treabă cât mai bună. I-am urmărit în tur la câteva meciuri şi ştiu că au o echipă foarte tânără, dar avem timp ca în această iarnă să punem lucrurile la punct şi în retur să jucăm un fotbal plăcut”. Giani Florian isi dorea sa faca chipa cu un alt antrenor tanar si ambitios, Codrin Mindirigiu, dar ramanea de vazut daca cei din conducerea clubului acceptau varianta propusa de el. “As vrea sa lucrez cu domnul Mindirigiu, dar acum trebuie sa decida conducerea, daca accepta sau nu”, spunea Giani Florian, care se gandea ca nu prea ar exista motive de impotrivire, poate doar cele de ordin financiar. Asa, ca un avertisment, a venit insa declaratia lui Valerian Voicu, presedintele sectiei de fotbal Aerostar:“Ne-a comunicat intentia dumealui, dar nu cred ca se va materializa. Ramane de vazut.” In situatia in care propunerea lui Giani Floriam nu era acceptata, Vali Cioanca urma sa se ocupe, cel mai probail de echipa a II-a, iar in ceea ce ii privea pe Gheorghe Chitic si Gogu Munteanu, cei doi ramanand la prima echipa, primul ca antrenor secund, iar cel de-al doilea ca director tehnic.
Dupa 24 de ore…
Nici nu se gandea proaspatul antrenor al CS Aerostar, Giani Florian, care, intre altele fie spus nu renuntase de a-si aduce antrenorul secund dorit de el, lucru ce urma a fi stabilit in ziua reunirii echipei, luni 17, ianuarie, ca, peste cateva ore, a fost anuntat ca s-a modificat…schimbarea! Nu mai era antrenor la Aerostar, dupa ce joi, conducerea clubului anunta ca sigura numirea lui Giani Florian pe banca tehnca a echipei! Aerostarul urma sa-si reia antrenamentele fara Giani Florian, si nu de la ora 14.00, anuntata initial, ci de la ora 15.00, doar ziua ramanand batauta in cuie, luni, 17 ianuarie. Mai mult, lui Gogu Munteanu i se prelungise contractul pana in 2012 pe functia de director tehnic!
Reactii? Reactii!
Imediat dupa anuntarea acestei noi schimbari in optica conducerii CS Aerostar, n-au intarziat sa apara reactiile. Desigur, cel mai sastisfacut de “schimbarea la schimbare”, cum inspirat a numit-o un coleg din presa, Catalin Cojocaru, de la prelungiri.ro, a fost Gogu Munteanu, cel care, in eventualitatea in care Giani Florian devenea antrenor principal, el urca in tribuna, fapt care nu-i convenea deloc. Asa ca a ales o cale diplomatica de raspuns: “Probabil nu s-au mai înţeles. Nu ştiu prea multe. Îmi doream să vină un antrenor tânăr la echipă, dar nu pot spune că Aerostarul nu are tehnicieni buni la această oră. Era o variantă pentru că aveam mai mult timp să lucrăm cu juniorii, dar ne descurcăm. Îi avem pe Ghiţă Chitic, Vali Cioancă, Tică Sofronie, antrenori foarte buni, şi mergem înainte”.
“Am ramas cu un gust amar, dupa episodul Aerostar”
Giani Florian, antrenorul care a fost pe “banca” Aerostarului doar cateva ore, a declarat imediat dupa ce a aflat ca a fost “parasutat”, fara nicio explicatie, cu tot cu scaun, din “carlinga” clubului la care fusese si jucator, si cu care promovase in liga a II-a: “Am ramas cu un gust amar fata de cele intamplate. Din respect fata de istoria, traditia si palmaresul clubului din care am facut si eu parte, debutand ca juniori la echipa de seniori in sezonul 1984-1985, alaturi de Petre Grigoras, Gheorghe Poenaru, Daniel Scanteie sau Gheorghe Chitic, si reusind prima promovare in Divizia B din istoria clubului, ulterior evoluand timp de noua sezoane la aceasta echipa, pana in 1993, prefer sa raman cu acele momente in care m-am format ca jucator. Cu stima si respect pentu toti suporterii fotbalului”. Un tanar antrenor trist, care nu pricepe cum te poti intelege cu conducatorii unui club care se doreste a fi serios, iar dupa cateva ore, sa ti se dea cu sutul in fund, fara nicio explicatie! Poate fi si aceasta intamplare, un episod din povestea fotbalului bacauan, ajuns la periferia acestuia, din toate punctele de vedere.