FONDURILE UE – SUPRAVEGHEATE DE UN COMITET DE MINIÅžTRI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu face bilanţul vizitei efectuate la Bruxelles. Tăriceanu a declarat că a prezentat preşedintelui Comisiei realizările din plan intern, dar şi viziunea României privind viitorul Europei. Premierul l-a asigura pe Barroso că lupta împotriva corupţiei şi reforma în justiţie sunt în continuare obiective importante, pe care Guvernul se concentrează. Un alt subiect a fost legat de absorbţia fondurilor europene. Premierul a anunţat înfiinţarea un comitet la nivel de miniştri, care vor evalua săptămânal proiectele astfel ca absorbţia fondurilor să se realizeze la un nivel cât mai ridicat. Comisia Europeană va prezenta, la 27 iunie, primul raport privind progresele României şi Bulgariei după aderarea celor două ţări la UE, la 1 ianuarie 2007.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi împreună cu prim-ministrul român, preşedintele Comisiei Europene, Emanuel Barrosso, a declarat că zvonurile privitoare la clauza de salvgardare care ameninţă România pe justiţie sunt doar nişte speculaţii. „Resping toate aceste speculaţii (privind activarea clauzei de salvgardare, n.r), noi mergem pe fapte, nu pe speculaţii”, a precizat preşedintele Comisiei Europene.

Antena3.ro

Adauga un comentariu

*