Abandonaţi şi de parinţi, şi de mamele sociale

Cateva sute de copii abandonaţi au ajuns, in 2010, in instituţii ale statului, dupa ce asistenţii lor maternali au renunţat la joburi din cauza taierilor salariale de 25% „dictate” de guvern. Peste 1.000 de asistenţi maternali au parasit anul trecut sistemul de protecţie a copilului. Iar numarul-celor care – nemulţumiţi de puţinii bani pe care-i mai primesc de la stat dupa reducerea veniturilor cu 25% – renunţa la jobul de parinte social pentru copiii nimanui continua sa creasca. Deşi statul face astfel economii prin faptul ca nu mai trebuie sa plateasca salarii, destinul catorva sute de copii ar putea fi schimbat radical: au fost nevoiţi sa treaca din sanul unei familii, in care au trait ani in şir şi de care s-au ataşat, intr-un centru de protecţie al statului, alaturi de alţi copii abandonaţi.

Adauga un comentariu

*