Alianta Opozitiei, oficializata pe 5 februarie

Conducerile PNL si PSD vor vota, in prima jumatate a lunii februarie, alianta dintre cele doua partide, au anuntat Crin Antonescu si Victor Ponta, intr-o conferinta de presa susţinuta la Iaşi, de Ziua Unirii.

Crin Antonescu a precizat ca reprezentarea pe liste la alegeri va fi paritara, 50% PNL şi 50% PSD. „Suntem la Iaşi, pe 24 ianuarie şi aici, in acest loc special al istoriei, culturii şi spiritualitaţii romaneşti, trebuie sa spun in numele PNL ca suntem decişi sa purcedem la un act politic major, constituirea unei forţe politice care sa ofere şansa tuturor romanilor care nu şi-au pierdut speranţa, şansa revenirii la o ţara şi la o societate cu o funcţionare normala”, a afirmat liderul liberalilor. Victor Ponta a afirmat, la randul sau, ca aceasta coaliţie işi propune sa formeze o „axa a binelui” ca alternativa la „axa raului” reprezentata de actuala guvernare. Alinata va fi inregistrata juridic şi este conceputa sa funcţioneze cel puţin pana in 2016. Votul asupra acestei alianţe va fi dat in forurile de conducere ale celor doua partide, Consiliul Naţional al PSD şi Delegaţia Permanenţa a PNL. Crin Antonescu a precizat ca este conştient de faptul ca aceasta alianţa va avea şi costurile ei dar a susţinut ca, din discuţiile purtate cu membrii de partid ai PNL, a rezultat ca alianţa cu PSD este susţinuta de majoritatea liberalilor. „Ascultand apelul aproape disperat a sute şi sute de oameni sunt mai convins ca oricand ca e datoria noastra de oameni politici sa dam un raspuns intrebarii: ‘Chiar nu exista o alta posibilitate?’ Exista şi trebuie sa o construim”, a comentat el.

Viorel HREBENCIUC: „Alianţa partidelor de opozitie trebuie sa dea o noua speranta romanilor! Este o alternativa a binelui la axa raului PDL. O alianta a partidelor de opozitie este dorita de oameni. Trebuie sa dam romanilor speranta ca pot trai aici o viata decenta, fara sa fie umiliti, fara sa fie nevoie sa fie membri de partid, fara sa fie nevoie sa faca parte din clientela PDL. O astfel de alianta poate functiona tocmai pentru ca din ea lipsette Traian Basescu. Traian Basescu este personajul care a distrus toate aliantele facute pana acum in Romania, urmarind interesul ingust si meschin al sau sau al PD(L). “

Gabriel VLASE: „Sigur ca aceasta Alianta nu numai ca trebuie sa-si propuna dar trebuie si sa realizeze o serie de proiecte urgente pentru romani. E vorba de obiective prin care Romania redevine o democratie, redevine o tara in care cetatenii sunt protejati, redevine o tara in care cei care muncesc sunt rasplatiti, iar cei care fura sunt pedepsiti. Pot sa amintesc faptul ca ne propunem sa reparam marile nedreptati facute pensionarilor, bugetarilor, celor din mediul privat, tuturor celor carora li s-au taiat veniturile in mod ilegal in acesti doi ani, sa relansam economia, cu mecanisme simple, cu accent pe locurile de munca, pe cresterea economica, pe cresterea incasarilor la buget.

Adauga un comentariu

*