Cazinoul din Constanţa va fi concesionat unei firme israeliene pe 49 de ani

Primăria Constanţa a finalizat procedurile de concesionare a Cazinoului de pe faleza din oraş, construit în 1909 care urmează să fie restaurat de o firmă israeliană şi să fie introdus în circuitul cazinourilor internaţionale, transmite corespondentul NewsIn.

Primarul oraÅŸului, Radu Mazăre, a declarat, vineri, că demersurile au fost începute în ianuarie 2006, iar singura firmă care s-a arătat interesată de concesionarea Cazinoului a fost „Queen” din Israel. După două etape de licitare, în momentul începerii negocierii directe, demersurile au fost sistate. „LicitaÅ£ia a fost internaÅ£ională, anunÅ£ul a fost publicat în presă ÅŸi în Jurnalul Comunităţii Europene, dar Guvernul a dat o ordonanţă prin care ne obliga ca în comisia de licitaÅ£ie să facă parte ÅŸi un reprezentant al Ministerului Culturii”, a declarat primarul Radu Mazăre.

El a mai adăugat că Ministerul Culturii a refuzat ulterior să nominalizeze pe cineva pe motiv că nu ar exista normele necesare. „Noi i-am dat în judecată ÅŸi speriaÅ£i, probabil, de proces, au desemnat în sfârÅŸit un reprezentant”. Primăria ConstanÅ£a a organizat negocierea directă cu singura firmă înscrisă în cometiÅ£ie, iar în cel mult o săptămână se intenÅ£ionează semnarea contractului.

Cazinoul de pe faleza din oraş va fi concesionat de firma israeliană pe 49 de ani. Preţul redevenţei este de 140.000 de euro pe an, iar obligaţia firmei este de investi 9 milioane de euro în restaurarea clădirii. Banii din revedenţă vor ajunge în bugetul local.

Primarul Radu Mazăre spune că în cel mult o jumătate de an, firma trebuie să facă proiectul de restaurare după care în funcÅ£ie de expertize va demara lucrările. ÃŽn funcÅ£ie de studii, vor fi investiÅ£i bani atît în structura de rezistenţă cît ÅŸi în interior „Ar fi bine să fie introdus în circuitul cazinourilor pentru că e un lucru bun pentru ConstanÅ£a pentru că vor veni oameni cu bani care să joace la Cazino ÅŸi vor face ÅŸi cheltuielile aferente de ÅŸedere”, a mai spus Radu Mazăre. El a spus că firma „Queen” deÅ£ine Cazinoul Palace din BucureÅŸti ÅŸi alte câteva cazinouri de lux în întreaga lume.

Adauga un comentariu

*