Sanctiuni contraventionale aplicate de jandarmi

Efectivele Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au continuat executarea misiunilor specifice în zona de competenţă. Pe linia menţinerii ordinii şi  liniştii publice în municipiul de reşedinţă au fost constatate peste 50 de fapte contravenţionale (consum de băuturi alcoolice în locuri publice, refuz de legitimare , cerşetorie, expresii jignitoare şi vulgare) sancţionate cu amenzi în valoare totală de peste 7000 de lei precum şi 3 fapte cu caracter penal. O patrulă de ordine şi siguranţă publică mixtă (poliţist-jandarm) a fost sesizată , prin intermediul apelului de urgenţă 112 despre faptul că în zona Cornişa Bistriţa doi tineri tulbură ordinea şi liniştea publică şi sunt în stare de ebrietate. La faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă şi că tinerii au spart şi geamurile de la intrarea într-un bloc de locuinţe. S-a luat măsura identificării acestora, respectiv Alexandru N. de 27 de ani, din municipiul Bacău , fără ocupaţie şi cu antecedente penale şi Codrin V. de 26 de ani, din municipiul Bacău , fără ocupaţie şi fără antecedente penale . Cei doi sunt cercetaţi în prezent pentru încălcarea prevederilor articolului 217 Cod Penal – distrugere. Pe strada Martir Cloşca, din municipiul Bacău , George S. de 28 de ani a adresat injurii membrilor familiei , deranjând ordinea şi liniştea publică în zonă. La faţa locului s-a prezentat un echipaj de jandarmi din cadrul unităţii care a luat  măsura sancţionării contravenţionale a acestuia cu suma de 200 de lei .

În aceeaşi situaţie s-au aflat şi Florin E., de 37 de ani din municipiul Bacău şi Ioan M. de 16 ani, din localitatea Coţofăneşti, care au tulburat ordinea şi liniştea publică  în municipiul Bacău, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 200 de lei pentru faptele săvârşite. „În perioada următoare Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va acţiona în sistem integrat pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice şi a combaterii fenomenului infracţional pe raza municipiului Bacău;  de asemenea, la nevoie, vor fi derulate acţiuni de intervenţie în sprijinul structurilor M.A.I. din zona de competenţă”, a declarat Marius Taranu, ofiţer cu relaţiile publice in cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Bacau.

Adauga un comentariu

*