În urma executării unei acţiuni pe linia combaterii faptelor ce aduc atingere fondului forestier şi cinegetic, poliţiştii postului de Poliţie Mănăstirea Caşin i-au depistat pe Iulian O., de 29 ani, şi Sorin P., de 32 ani, ambii comuna Asău, care au căutat vânat pe fondul de vânătoare Caşinul Superior, aparţinând Direcţiei Silvice Bacău. Cu ocazia controlului efectuat, asupra acestora au fost găsite două arme şi muniţia aferentă. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în 2010 cei doi au găsit în pădurea de pe raza comuna Asău, o armă militară tip carabină, fără serie şi patru cartuşe cu glonţ, calibru 7,92 mm, şi o armă de vânătoare cu cocoaşe, calibru 16 şi mai multe cartuşe de acelaşi calibru, pe care şi le-au însuşit şi deţinut fără drept.
Armele şi muniţia au fost ţinute ascunse, Sorin P. făcând uz de arma de vânătoare fără drept, pentru a verifica dacă funcţionează. Cele două arme şi patru cartuşe cu glonţ, au fost ridicate în vederea cercetărilor. S-a întocmit dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere ilegală de arme şi muniţii letale, braconaj la vânătoare şi uz de armă letală fără drept.