Miniştrii UE nu vor vota în februarie aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Miniştrii Justiţiei şi cei ai Afacerilor de Interne din cadrul Uniunii Europene nu preconizează să voteze asupra unei decizii de a accepta România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, când se vor reuni, la 24-25 februarie, a declarat raportorul PE Carlos Coelho, citat de site-ul Novinite.com.

Prin urmare, Parlamentul European nu va trebui să emită o poziţie privind progresele celor două state până la acea dată, a adăugat eurodeputatul portughez. Coelho şi-a exprimat din nou dezamăgirea faţă de faptul   că accesul PE la rapoartele privind progresele României şi Bulgariei a fost respins. Numai raportorul a avut acces la rapoarte, dar nu a putut realiza copii sau notiţe, în timp ce colegii săi din comisia parlamentară de specialitate nu au putut citi documentele deloc. Coelho şi-a exprimat surprinderea şi preocuparea faţă de mişcarea „inexplicabilă” a Consiliului UE, apreciind că obstrucţionează activitatea PE. Eurodeputaţii au cerut de altfel să aibă mai multă influenţă asupra deciziilor referitoare la Schengen. Coelho a declarat pentru postul public bulgar de radio (BNR) că le-a propus colegilor eurodeputaţi să acorde Consiliului termen până la 2 mai pentru a le prezenta toată documentaţia privind Schengen.

Adauga un comentariu

*