Dupa cum ne informeaza mr. Sebastian Laricu Cretu, ofiter relatii publice in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bacau, in ianuarie, efectivele acestei unitati au executat 1049 misiuni pe linia ordinii publice, dintre care au fost executate independent 571 acţiuni pe linia asigurării şi menţinerii ordinii publice şi 36 acţiuni de intervenţie, 69 acţiuni în cooperare cu poliţia, 19 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii şi au fost puse în aplicare 85 de mandate de aducere.
Rezutatele în urma acestor acţiuni desfăşurate în 165 de localităţi din judeţul Bacău, s-au concretizat prin constatarea a 15 infracţiuni, 376 sancţiuni contravenţionale, concretizate prin aplicarea persoanelor certate cu legea, a 131 avertismente scrise şi 245 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 61720 lei. De asemenea, efectivele au acţionat şi pe linia restabilirii ordinii publice, răspunzând la 17 de solicitări pentru intervenţie, prin numărul unic de urgenţă 112, cu aceste ocazii fiind aplicate 3 amenzi contravenţionale şi 2 avertismente. În ceea ce priveşte situaţia infracţiunilor constatate de către I.J.J. Bacău în comun cu poliţia, în cadrul dispozitivelor mixte de menţinere a ordinii si siguranţei publice, în luna ianuarie 2011 au fost constatate în flagrant un număr de 18 infracţiuni şi identificaţi un număr de 22 făptuitori.
Acţiunile punctuale pe linia ordinii publice desfăşurate de jandarmi, vor continua şi în perioada următoare, atât independent cât şi în sistem integrat, având drept scop depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat normal de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.