A sustras autoturismul musafirului!

Postul de Poliţie Parjol a fost sesizat de M. Ioan, de 40 ani, din Moineşti, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul personal, ce se afla în faţa imobilului lui P. Viorel, din comuna Parjol. În  urma cercetărilor efectuate, poliţiştii  au stabilit că   M. Ioan a fost în vizită la P. Viorel, din satul Parjol, iar a doua zi, a constatat lipsa autoturismului parcat în faţa imobilului. Autoturismul a fost găsit pe câmp, în afara părţii carosabile, prezentând multiple avarii. Din cercetări s-a mai stabilit că  P. I., de 16 ani, profitând de faptul că reclamantul a adormit, a luat cheia autoturismului lăsată pe o masă lângă pat, s-a urcat la volan şi a plecat în plimbare. A condus pe DJ 156A, aproximativ un km după care, datorită vitezei şi lipsei de experienţă a pierdut controlul volanului şi a iesit cu maşina în decor, unde a abandonat-o. S-a întors la domiciliu, a pus cheia la loc şi s-a culcat fără a anunţa cele întâmplate. Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis.

Adauga un comentariu

*