În urma investigaţiilor efectuate cu privire la furtul comis în dauna părţii vătămate Iosif D., din Bacău, căruia i s-a sustras un portofel cu acte şi bani, poliţiştii l-au identificat şi depistat in municipiul Bacău, pe Tudorel P., de 39 de ani, din comuna Răcăciuni. În urma cercetărilor s-a mai stabilit şi că bărbatul de 39 de ani a sustras, şi din incinta unei societăţi comerciale, o haină ce aparţinea părţii vătămate Cristinel N., în care se afla un portofel cu carduri şi acte de identitate, bunuri care au fost recuperate în totalitate. Faţă de Tudorel P. s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.