Poliţiştii din comuna Roşiori au fost sesizaţi că B. Constantin a fost agresat şi necesită îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au identificat pe B. Constantin, de 25 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate şi care prezenta o plagă la cap, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, între Mihai B., de 29 de ani şi Constantin B., a avut loc un conflict spontan în timpul căruia Mihai B. l-a lovit cu muchia unui topor in zona capului pe B. Constantin. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, urmând ca în funcţie de numărul de zile de ingrijiri medicale necesare pentru vindecare să se facă incadrarea juridică a faptei