Universitarii „bacovieni” si-au atintit privirile spre Filipine !

foto ro.wikipedia.org

Delegatia celor 15 filipinezi din orasul Mandaue, condusa de primarul orasului, Jonas Cortes, a semnat la Primaria municipiului Bacau un memorandum de intelegere si infratire intre orasele Bacau si Mandaue. Oaspetii filipinezi au vizitat, printre altele, societatile comerciale Aerostar si Agricola International, Centrul de Afaceri si Expozitii (al doilea ca marime, la nivel national) si Universitatea „George Bacovia”. La universitatea bacauana, delegatia filipineza a zabovit mai bine de o ora si jumatate, vizitand pe indelete institutia universitara si purtand, apoi discutii cu cadrele didactice si cu reprezentantii studentilor de la toate specializarile. „Au fost impresionati de primirea pe care le-am facut-o, ca si de faptul ca au vazut drapelul national si harta Filipinelor, pe harta fiind marcat si orasul Mandaue, care are peste 350 000 de locuitori, ne-a spus rectorul Universitatii „George Bacovia”, prof.univ.dr.ing. Dumitru Bontas. Am discutat cu primarul din Mandaue, cu consulul filipinez la Bucuresti, cu fostul nostru consul in Filipine, care era acum consilierul delegatiei filipineze, cu ceilalti membri ai delegatiei, discutiile centrandu-se indeosebi pe parteneriatul universitatii noastre cu universitatea din Mandaue si pe viitoarele schimburi reciproce de cadre didactice si studenti. Oaspetii nostri s-au interesat de programele de studii, de specializari, de activitatea de cercetare stiintifica. Ne-au spus ca au deja o colaborare foarte buna cu Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj, unde functioneaza un centru de informare, pe care ni l-au recomandat pentru o cat mai buna informare a noastra privind partenriatul romano – filipinez in domeniul universitar. Au declarat, de asemenea, ca orasele Bacau si Mandaue sunt compatibile si din punct de vedere al educatiei, al cercetarii stiintifice, al economiei si chiar al culturii si al religiei, ceea ce ar putea sa aiba ca efect o strangere a relatiilor bilaterale, atat in domeniul economic, cat si in cel cultural si educativ- formativ. Am stabilit sa continuam dialogul, de la distanta, pentru a contura coordonatele viitoarei noastre colaborari”.  St.O.

Adauga un comentariu

*