Băcăuan cu alcool la „bord“ prin Vrancea

Un bărbat din Bacău a fost depistat de poliţiştii din Adjud la volanul unui autoturism, deşi avea o alcoolemie destul de mare. Cristinel A., de 44 de ani, din Comăneşti, judeţul Bacău, a fost oprit în trafic la Adjud. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest iar acesta a indicat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,83 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Băcăuanul a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Până când vor veni rezultatele finale şoferul a rămas pieton, permisul de conducere fiindu-i reţinut până la soluţionarea cauzei.

 

 

Adauga un comentariu

*