PSD a pregătit o moţiune de cenzură

PSD ar putea depune luni sau cel târziu marţi o moţiune de cenzură în situaţia în care nu se vor prezenta garanţii clare în privinţa legiferării proiectului privind creşterea pensiilor. Anunţul a fost făcut vineri, la Galaţi, în cadrul unei conferinţe de presă de către vicepreşedintele PSD Dan Nica, informează corespondentul AMOS News.

„Probabilitatea ca PSD să depună o moÅ£iune de cenzură este destul de mare, astfel încât ea să poată fi discutată până pe 30 iunie, când este ultima zi din această sesiune parlamentară”, a explicat Nica.

Nica a afirmat că moţiunea de cenzură este deja pregătită, că la ea a lucrat în principal deputatul Ioan Cindrea şi că actul face referire în principal la creşterea pensiilor, la situaţia din agricultură şi la creşterea salariului mediu net pe economie la 500 de lei.

„Dacă vom observa că se va încerca aprobarea legii astfel încât să nu existe posibilitatea acordării niciunui fel de sprijin acum, când pensionarii au nevoie, avem în vedere depunerea moÅ£iunii. Vă reamintesc că 37% din români au votat pentru programul nostru social. Dacă vedem că nici măcar două treimi din măsurile noastre nu se regăsesc în legi, nu mai vedem utilitatea noastră în acest Parlament ÅŸi credem că e nevoie să mergem la moÅ£iune de cenzură ÅŸi anticipate pentru a vedea cine ÅŸi ce vrea de la cei care guvernează această Å£ară”, a declarat Dan Nica.

Adauga un comentariu

*