Putin scoate România de pe harta energetică a Estului

Liderul de la Kremlin a scos România de pe harta prioritară a resurselor ruseşti şi la summitul energetic de la Zagreb. „Suntem convinşi că, pentru îmbunătăţirea relaţiilor energetice, trebuie să lucrăm la încrederea reciprocă”, a spus Vladimir Putin. Şi a obţinut cu siguranţă această încredere din partea şefilor de state central şi est-europene prezenţi la summit. Mai puţin pe cea a preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat, potrivit Mediafax, că România nu va accepta niciodată ideea utilizării energiei ruseşti ca instrument de presiune politică.

„Trebuie să acceptăm toţi că energia este o marfă, dar niciodată nu vom accepta ideea utilizării energiei ca instrument de presiune politică”, a declarat Băsescu. Soluţia, din perspectiva lui Traian Băsescu, este crearea unei pieţe integrate la nivel regional, guvernată de principiile liberei concurenţe. Preşedintele român a anticipat, probabil, planurile energetice ale „ţarului”, care ignoră sau exclud cu desăvârşire România. Bucureştiul pledează şi se bazează, când vine vorba de strategii energetice, pe proiectele europene – puţine la număr şi amânate de mai mulţi ani.

Este vorba de Constanţa-Trieste şi de Nabucco. În afară de România însă, fiecare stat central şi est-european îşi cunoaşte interesul şi negociază separat cu Moscova. Aşa s-a întâmplat în cazul gazoductului ruso-ungar al Greciei şi Bulgariei, care au semnat cu Moscova acordul pentru oleoductul Burgas-Alexandroupoli, al Croaţiei – oleoductul Drujba-Adria şi acum al Italiei pentru conducta South Stream ce va transporta gazele naturale spre Italia, via Bulgaria.

Fiecare dintre aceste state vizează rolul de lider energetic regional sau cel puţin de nod energetic important – cu ajutorul Rusiei. Iar Federaţia Rusă, la rândul ei, reuşeşte în acest fel să transforme proiectele europene în simple intenţii – de vreme ce alte conducte, ruseşti, se află deja în construcţie. România se găseşte astfel în situaţia în care este ocolită de orice iniţiativă rusească importantă, în timp ce soluţiile europene rămân neviabile.

Adauga un comentariu

*