Comisarul superior Florentin Cornel Croitoru, de la Garda Financiară-Comisariatul General, învinuit în dosarul mitei de 1,8 milioane de euro, a fost filmat de anchetatori în timp ce intra în sediul firmei lui Marius Cătălin Stăncescu, arestat alături de consilierul superior ANAF Adrian Gavrilă, informează Mediafax.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Gavrilă şi Stăncescu, obţinut de MEDIAFAX, procurorii DNA arată că în sprijinul acuzaţiilor de trafic de influenţă la adresa celor doi a fost depus şi un DVD care conţine o înregistrare din 23 noiembrie 2010, când „învinuitul Florentin Cornel Croitoru” a intrat în sediul societăţii lui Stăncescu.
De asemenea, acest DVD conţine şi o înregistrare din 22 noiembrie 2010, în care Fabio Rossi, unul dintre denunţătorii în acest caz, îi dă lui Stăncescu 7.000 de euro.
După ce statutul său în acest dosar a fost făcut public, Florentin Cornel Croitoru a confirmat că are o relaţie de prietenie cu avocatul Stăncescu şi se vedea frecvent cu acesta.
Consilierul superior Adrian Gavrilă şi avocatul Marius Stăncescu , acuzaţi de trafic de influenţă, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti.
Gavrilă şi Stăncescu au contestat decizia Curţii de apel Bucureşti, recursul urmând să fie judecat marţi, la instanţa supremă.
Continuarea aici (MEDIAFAX.RO)