Continuand o frumoasa traditie, binecunoscutul Ansamblu Folcloric „Busuiocul” – condus de maestrul coregraf Petre Vlase a oferit bacauanilor, in colaborare cu Liceul de Arta „George Apostu”, spectacolul extraordinar „Sub cer cu cantece si flori”, dedicat Zilei Internationale a Femeii. Spectacolul a avut loc marti, 8 martie 2011, orele 14.00, in sala Teatrului Municipal „Bacovia” si a avut ca motto versul „Mai regina decat floarea doar femeia poate fi”. A fost o avalansa de spectatori, foarte multi amatori ramand pe dinafara. Principalul organizator, maestrul coregraf Petre Vlase, a recunoscut ca nu s-a asteptat la o asemenea afluenta dar a precizat, in acelasi timp, ca sala Casei de Cultura „Vasiule Alecsandri”, desi mai incapatoare, n-a fost aleasa acum din cauza frigului. Spectacolul a debutat cu o „deschidere” surpriza: tanarul preot Vasile Busuioc, prezent la mai toate manifestarile culturale impreuna cu grupul sau de copii, a cantat refrenul cunoscutei melodii „Astazi e ziua ta,/zi frumoasa ca tine …”, acompaniat de orchestra Ansamblului Folcloric “Busuiocul”. De altfel, toate melodiile interpretate in cadrul acestui spectacol special au fost melodii de dragoste, dedicate mamei sau iubitei, pe acest cald si vibrant fond sonor doamnele si domnisoarele primind cate o floare din partea organizatorilor. Si-au dat concursul solistii vocali, solistii instrumentisti si dansatorii Ansamblului Folcloric “Busuiocul”, ansamblurile claselor de balet de la Liceul de Arta “George Apostu”, coordonate de profesorul coregraf Simona Baicu, Ansamblul coregrafic “Fiesta”, condus de coregrafa Liliana Samoila, Grupul vocal – instrumental “Rapsodia”, din Onesti, solistii vocali Georgiana Paduraru, Maria Salaru, Nicoleta Lela, Bianca Timpu, Ana si Iulia Langu, Alin Popa, solistii instrumentisti Costel Gogan (caval, fluier), Gheorghe Pascal (nai), Costel Babasa (vioara), Ionut Coman (vioara). Prezentatoarea spectacolului a fost actrita Daniela Vrinceanu.