Sub acest motto, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau organizeaza in aceasta saptamana, pentru al doilea an consecutiv, programul de formare continua „Originea rromilor – teorie, legende, fapte”, avizat de Ministerul Educatiei. Intr-o prima etapa, acest program se desfasoara la Scoala cu clasele I – VIII „Domnita Maria” din Bacau. Cu aceasta ocazie, formatorii acreditati in program, institutoarea Noemi Nasturas, profesorul Anghel Nastase – inspector scolar si profesorul Gabriel Stan – directorul C.C.D. Bacau, vor prezenta aspecte legate de istoria etniei rrome si de incluziunea minoritatilor in sistemul educational romanesc. Un spatiu adecvat va fi afectat persecutarii rromilor din Romnia in perioada 1942 – 1944. Prezentarile vor fi urmate de proiectarea filmului documentar „Dureri ascunse”, produs in Romania de Michelle Kelso, regizor din S.U.A. Totodata, cursantii vor capata informatii pertinente despre stereotipuri, prejudecati si discriminare, fenomene, din pacate, inca prezente in societatea romanesca. Activitatile sunt destinate consilierilor educativi, profesorilor de limba rromani si nu numai, reprezentantilor etniei rrome si elevilor. „Aceste activitati urmaresc, printre altele, promovarea dialogului si cooperarii multiculturale, dezvoltarea principiilor si valorilor democratice, odata cu intelegerea lumii in care traim, pornind de la experientele, uneori tragice, ale prezentului, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacau. Etnia rroma reclama din partea noastra o atentie speciala, deoarece problemele cu care se confrunta sunt deosebite, oarecum atipice. Multe din aceste probleme isi pot gasi rezolvarea pornind de la educatie”. Pentru institutia bacauana a devenit o buna traditie sa organizeze diferite tipuri de activitati de informare si de formare continua, cu caracter educational si civic. Acestea au facut referire la cunoasterea si combaterea unor fenomene grave, precum antisemitismul, intoleranta, rasismul, xenofobia, dar si a altor forme de discriminare. Reamintim, de asemenea, sesiunile speciale dedicate educatiei in sprijinul respectului reciproc si intelegerii, memoriei Holocaustului si dialogului intercultural si interreligios.