Dupa cum se stie, pedelistii bacauani si-au desemnat duminica o noua conducere, la nivel judetean, senatorul Gabriel Berca fiind confirmat oficial in functia de presedinte al Organizatiei Judetene a PDL Bacau. Staff-ul judetean al pedelistilor bacauani mai are, de duminica, un prim-vicepresedinte si zece vicepresedinti. De remarcat ca la eveniment au participat premierul Emil Boc, secretarul general al PDL – Vasile Blaga, ministrii Daniel Funeriu (Educatie), Valeriu Tabara (Agricultura),Valerian Vreme (Comunicatii) si patru secretari de stat, printre care si Doina Melinte, secretar de stat pentru Sport, la Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Cu acest prilej, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a discutat mai bine de o ora cu inspectorul scolar general Florin Lazar si cu cei doi adjuncti ai acestuia, Teodora Craus si Cristian Cuciac. „Domnul ministru s-a interesat de toate problemele sistemului bacauan de invatamant, indeosebi de problemele cu care ne confruntam in actuala etapa, ne-a sugerat si cateva solutii si ne-a asigurat inca o data de sprijinul Ministerului, ne-a declarat inspectorul scolar general Florin Lazar. Si sunt convins ca ne vom bucura in continuare de sprijin, asa cum a fost si la ultima repartizare a microbuzelor scolare, cand am primit exact cate microbuze am solicitat”. St.O.