Bacaul rablelor

La sfarsitul anului trecut, erau inmatriculate in Romania 4,3 milioane de autoturisme, potrivit datelor Politiei. Dintre acestea, mai mult de o treime au o varsta mai mare de zece ani iar 17% sunt mai vechi de 20 de ani. In Bacau exista peste 100.000 de autoturisme cu o vechime intre 5 sI 20 de ani vechime. Dintre acestea, 15.000 au data fabricatiei inainte de Revolutie!

In Romania sunt inmatriculate acum 734.700 de autoturisme fabricate inainte de 1990. Cele mai multe dintre ele (circa 106.000 autoturisme) sunt din Bucuresti, lucru explicabil prim marimea parcului auto al Capitalei: aici erau inmatriculate, la sfarsitul anului trecut, 935.000 de autoturisme, adica mai mult de o cincime din tot parcul national de astfel de vehicule. Arad, Buzau, Caras Severin si Suceava sunt jude unde rablele sunt la tot pasul. Conform money.ro la nivel national grupa de vechime dominanta a parcului de autoturisme este cea cuprinsa intre sase si zece ani. Aici intra mai mult de un milion de masini, adica aproape un sfert din parcul national. Urmeaza grupa trei-cinci ani, cu circa 911.000 de masini, si cea de peste 20 de ani, cu 734.000 de unitati.

Comisar, Dorin Roman, seful SPR Bacau : “ Politistii din cadrul Serviciului de Politie Rutiera Bacau au organizat in permanenta actiuni ce au vizat cresterea gradului de siguranta rutiera pe drumurile publice. Actiunile intreprinse vizeaza prevenirea factorilor accidentogeni si combaterea incalcarii normelor privind circulatia pe drumurile publice, dar si verificarea legalitatii transportului national si international de marfuri si persoane si starea tehnica a autovehiculelelor inmatriculate in Romania sau in strainatate. Aceste demersuri le organizam impreuna cu specialisti din cadrul R.A.R Bacau, iar pentru a exemplifica va pot spune ca in cursul anului 2010, au fost constatate un numar de 3.282 de abateri contraventionale, iar pentru nereguli mai grave s-a impus retinerea unui numar de 1.280 certificate de inmatriculare. De asemenea, lucratorii de politie rutiera au dispus imobilizarea unui numar de 507 autovehicule, carora li s-au retras placutele de inmatriculare. “

Rabla, 2011

Programul Rabla 2011, de stimulare a innoirii Parcului auto national, a demarat, miercuri 16 martie, pentru persoanele fizice, urmand ca, din 21 martie, sa fie disponibil si pentru persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale. Astfel, persoanele fizice care detin autoturisme mai vechi de 10 ani se pot deja adresa firmelor colectoare, in vederea casarii acestora, precizeaza reprezentantii Ministerului Mediului.Programul vizeaza diminuarea poluarii prin scoaterea din uz a autoturismelor vechi cu nivel de poluare ridicat. In 2011, pentru acest program este alocata suma de 228 milioane lei, suma care asigura casarea a 60.000 de autoturisme. Ca si in 2010, cei care caseaza masinile primesc un tichet cu valoarea de 3.800 lei. De asemenea, pentru achizitionarea unui autovehicul nou se pot utiliza unul, doua sau cel mult trei tichete valorice.Lista producatorilor, importatorilor de autoturisme si distribuitorilor autorizati sa participe in anul 2011 la program, precum si cea a operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, in cadrul sectiunii „Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national 2011”.Prin programul Rabla, anul trecut au fost casate 189.323 de autoturisme uzate si au fost achizitionate 62.550 de autoturisme noi, dintre care, 25.263 de origine autohtona.

Adauga un comentariu

*