Prins în flagrant şi cercetat pentru furt calificat

O patrulă pedestra de siguranţă publică aflată în patrulare pe strada Milcov, din Bacău, a depistat un tânăr care a sustras piciorul de susţinere al unei semiremorci ce se afla parcată in dreptul unui imobil.

Poliţiştii au stabilit că persoana în cauză este D. Nicu, de 38 de ani, iar din verificări a rezultat că acesta a demontat piciorul metalic de susţinere al semiremorcii,  cu scopul de al valorifica. Prejudiciul cauzat, în valoare de 200 lei, a fost recuperat în totalitate. A fost întocmit dosar penal, în care D. Nicu  este cercetat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

 

 

Adauga un comentariu

*