TRANZACÅ¢IA GIGI BECALI – MAPN FACILITATÄ‚ PRIN MITÄ‚

Răsturnare spectaculoasă de situaţie în dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi Armată. Potrivit jurnaliştilor de la “Cotidianul”, procurorii DNA au găsit o probă nouă care le-ar putea permite să schimbe încadrările juridice din dosar, transformând acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor publice în acuzaţii de mituire. Este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare prin care Ioana Babiuc, fiica fostului ministru democrat al Apărării, Victor Babiuc, a cumpărat de la Becali un teren de 40 de ori mai ieftin decât preţul pieţei. Tranzacţia a avut loc chiar în anul în care Victor Babiuc a aprobat un controversatul schimb de terenuri între Becali şi Armată, mai susţin jurnaliştii.

Noua probă descoperită de procurori este un contract de vânzare-cumpărare prin care fiica lui Victor Babiuc, Ioana Babiuc, a cumpărat în anul 1999, de la Gigi Becali, 700 de metri pătraţi în comuna Voluntari, localitate de care aparţine administrativ cartierul Pipera. Parcela face parte din lotul pe care Becali l-a primit de la Armată în cadrul unui prim schimb de terenuri, efectuat in 1996.

Potrivit jurnaliştilor de la „Cotidianul”, cei doi au semnat contractul cu puţin înaintea celui de-al doilea schimb de terenuri, cel din 1999, care a contribuit decisiv la creşterea averii lui Becali. Este vorba de tranzacţia din iunie 1999 prin care Becali a primit aproape 21 de hectare deţinute de Unitatea Militară 01847 în Pipera, hectare primite de la Ministerul Apărării la schimb cu terenul pe care soţii Luminiţa şi Gigi Becali îl deţineau în comuna Ştefăneştii de Jos.

Pentru cei 700 metri pătraÅ£i, Ioana Babiuc i-a plătit lui Becali cinci milioane de lei, adică 45 de cenÅ£i pe metrul pătrat. Un preÅ£ de aproximativ 40 de ori mai mic decât cel practicat la vremea respectivă pe piaÅ£a imobiliară a zonei. Valoarea terenului achiziÅ£ionat de fiica fostului ministru PD a crescut de circa 850 de ori în opt ani. După semnarea contractului dintre Ioana Babiuc ÅŸi Becali, s-a finalizat ÅŸi schimbul de terenuri Pipera – ÅžtefăneÅŸtii de Jos.

Cererea finanÅ£atorului Stelei a ajuns la ministrul Victor Babiuc, care a ignorat procedurile ÅŸi nu a trecut prin Registratura ministerului propunerea de schimbare a terenurilor. Ministrul democrat a pus rezoluÅ£ia pozitivă pe document, care a trecut apoi pe la celelalte departamente ale ministerului ÅŸi a primit aviz favorabil. Descoperirea contractului le va putea permite procurorilor să schimbe încadrările juridice din dosar, chiar înainte de a trimite dosarul instanÅ£ei. Victor Babiuc va putea fi învinuit de luare de mită, Gigi Becali – de dare de mită, iar fiica fostului ministru, de complicitate la luare de mită.

Contactat de jurnalişti, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc nu a dorit să discute despre acest subiect. La rândul ei, fiica fostului ministru al Apărării a promis iniţial că va da o declaraţie, dar apoi a fost de negăsit.

Antena 3

Adauga un comentariu

*