Nepurtarea centurii de siguranta, vorbitul la telefon mobil fara hands-free, viteza depasita cu cel mult 20km/h peste limita admisa, nu vor mai sanctionate cu amenda, ci doar cu avertisment scris, conform unei legi adoptate de Senatul Romaniei.
Legea privind circulatia pe drumurile publice a fost modificata, iar urmatoarele fapte vor fi pedepsite doar cu avertisment:
– Depasirea cu maxim 20km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv;
– Conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10km/h sub limita minima obligatorie;
– Imposibilitatea prezentarii actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de inmatriculare sau a talonului, la cererea politistului rutier, cand soferii nu detin aceste documente in acel moment din motive obiective;
– Folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, cu execeptia celor prevazute cu dispozitive de tip hands-free;
– Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
– Nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul de a purta in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
– Nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobandirea permisului de conducere;
Potrivit legii, amenda se aplica numai dupa ce anterior a fost acordat un avertisment scris, iar avertismentul se anuleaza dupa sase luni, daca soferul nu mai comite nicio abatere. Modificarile au trecut de Senat si urmeaza sa fie votate si in Camera Deputatilor si adoptate de Presedintie pentru a intra in vigoare.