Monica (Gabor) Columbeanu ia lectii de inot, pe zeci de mii de Euro

Moştenitoarea miliardelor lui Irinel Columbeanu a început lecţiile de înot. Micuţa are deja „la activ” două şedinţe, ambele desfăşurate la piscina reşedinţei din Izvorani. Printre plânsete şi alte gesturi specifice celor cinci luni pe care le are, Irina începe, treptat-treptat, să îşi facă un adevărat hobby din înot, părinţii ei fiind cât se poate de mulţumiţi de acest aspect. „Irina a făcut, până acum, două şedinţe, şi s-a comportat foarte bine în timpul antrenamentului. La început a plâns puţin, însă a început să-i placă”, a declarat Iri pentru cotidianul Click.

Şedinţa costă nu mai puţin de 100 de euro, durata fiind undeva între 45 şi 60 de minute. Drept urmare, omul de afaceri va scoate pentru fiica sa aproximativ 10.000 de euro pe an, o sumă deloc de neglijat. Dar ce nu face Iri pentru fericirea familiei sale?!

Mai ales că de prezenţa instructorului va profita şi nevasta lui. Deşi are 20 de ani, Moni nu se poate lăuda că ştie să înoate. Băcăuanca este însă dornică să înveţe. Probabil nu îi va fi greu, având în vedere că este la o vârstă la care poate asimila foarte uşor. În plus, ne aflăm în anotimpul cald şi o baie în mare nu se compară cu nimic.

„În sfârÅŸit, anul acesta, voi putea ÅŸi eu să merg la mare ÅŸi să înot”, a declarat, extaziată până peste cap, Moni. ÃŽnotul ca înotul, dar să nu cadă doamna Columbeanu în păcat. Nu de alta, dar umblă vorba prin târg că „proful” este unul destul de arătos ÅŸi mult mai tânăr decât soÅ£ul ei. Cum Moni de-abia a ieÅŸit practic din adolescenţă ÅŸi asimilarea stilurilor de înot necesită anumite atingeri, cine ÅŸtie ce se poate întâmpla! Să apară cumva în curând un al treilea „elev”, de această dată unul ceva mai în vârstă, pe lista instructorului?!…

www.antena3.ro

Adauga un comentariu

*