Preţurile la carne şi produse din carne nu vor creşte de Paşte, însă românii vor cumpăra în special din pieţele „gri”, ceea ce ar putea duce la scăderea vânzărilor din reţelele de retail, afirmă Sorin Minea, preşedintele patronatului din industria alimentară Romalimenta. Pe piaţa „gri”, companiile vând o parte din producţie fiscalizat, iar restul la negru. „Ca de obicei, de Paşte va fi virată multă carne de miel către piaţa gri,mai multă decât anul trecut, în contextul unui TVA de 24%. De asemenea, pe mezeluri va fi competitivitate crescută cu pieţe nefiscalizare, şi, în special, cu magazinele de proximitate nefiscalizate, care sunt din ce în ce mai multe”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Romalimenta şi directorul general al producătorului de mezeluri Angst. El estimează că piaţa nefiscalizată reprezintă peste 50% din vânzările totale de carne la nivel naţional, procentaj care trece de 70%r în perioada sărbătorilor. „Dacă se compară cu Crăciunul de anul trecut, când reţelele de vânzare au avut o scădere pentru că se vinde foarte mult la negru, bănuiesc că şi de Paşte vor avea scădere. Nu pot compara cu cei care au din start un câştig de 24%. (…) Suntem într-o piaţă ciudată, distorsionată şi foarte volatilă”, a mai spus Sorin Minea.