Perioada 15 Martie – 15 Aprilie a fost declarata Luna Internationala a Padurii. Si copiii de la Cluburile cu Lipici ale FSC din zona rurala s-au gandit sa marcheze intr-un mod deosebit aceasta luna si sa planteze o mica padure de care sa se bucure cand vor fi mari. Astfel, copiii de la Clubul cu Lipici Motoseni si de la Vultureni vor organiza pe 14 Aprilie o actiune de plantare a unui numar de 2500 de puieti de salcam pe dealul din spatele Centrului Comunitar Fintanele. Locatia nu a fost aleasa la intamplare, ci datorita faptului ca solul acestui deal s-a deteriorat destul de mult in ultimul timp, iar atunci cand ploua torentii aduc cu ei bulgari mari de pamant ce pun in pericol casele de la poalele dealului.
Pentru realizarea acestui proiect ambitios, copiii de la Cluburile cu Lipici au invitat sa li se alature voluntar la actiune locuitorii comunei Motoseni, colegii lor de la scolile din zona, dar si angajatii ai FSC de la serviciile socio-medicale din cele 10 comune din zona Podu Turcului. Astfel, incepand cu ora 10:00, peste 100 de voluntari printre care si Primarul Comunei Motoseni vor demara actiunea in urma careia dealul din spatele Centrului Comunitar va capata un aspect cu totul nou. Cei 2500 de puieti au fost oferiti de catre Directia Silvica Bacau.
“E prima oara cand plantez un copacel”, ne spune Marius de 7 ani de la Clubul cu Lipici Motoseni. “O sa am grija de el ca sa creasca mare si frumos. O sa-i pun un semn in varf ca sa-l recunosc si cand o sa fiu mare si sa arat si altora ca acesta este copacul pe care l-am plantat eu.”
Cei mici s-au angajat ca printre activitatile obisnuite ale Clubului cu Lipici sa adauge si infiintarea unei echipe de autentici “rangers” care sa se ocupe de ingrijirea copaceilor pana cand se vor transforma intr-o adevarata padurice de care sa se bucure toti locuitorii din Fintanele.
Ionut Chirita,
coordonator PR,
Fundatia de Sprijin Comunitar