Înainte de a traversa, asigură-te!

Aproximativ 40 de poliţişti au acţionat in municipiile Bacău, Oneşti, Moineşti şi în oraşul Buhuşi  cu scopul de a preveni implicarea pietonilor în accidente de circulaţie.

În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 189 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea 101 sancţiuni au fost aplicate pietonilor, care au fost surprinşi punându-şi viaţa în pericol în timp ce traversau arterele rutiere prin alte locuri decât cele prevăzute cu indicator sau marcaj. Totodată poliţiştii au acţionat şi în scopul conştientizării conducătorilor auto cu privire la riscurile la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Au fost reţinute 10 permise de conducere, din care patru pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor .

Stimaţi conducători auto, tragem un semnal de alarmă asupra modului în care conduceţi autovehiculele în apropierea trecerilor de pietoni, îndeosebi a celor care nu sunt prevăzute cu semnalizare semaforizată. Trecerea pentru pietoni este locul care, prin lege, îi oferă pietonului integritate corporală. Sau ar trebui să fie aşa, pentru că, în ultimul timp, se pare că tot mai mulţi şoferi uită acest lucru. Vă reamintim că legea vă obligă să reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, astfel încât să evitaţi crearea oricărei stări de pericol. Încadrarea vitezei în limitele stabilite de lege nu este suficientă pentru a circula în siguranţă.

Statisticile arată că majoritatea victimelor accidentelor de circulaţie produse ca urmare a neacordării de prioritate pietonilor care traversează regulamentar sunt persoane vârstnice, următoarea categorie fiind cea a minorilor. Sfatul nostru este ca, atunci când vă aflaţi la volan, să acordaţi o atenţie sporită acestor categorii de participanţi la trafic şi nu numai. Acordaţi-le şi dumneavoastră, conducătorii auto, respectul cuvenit prin simpla oprire a autovehiculului şi acordarea de prioritate în momentul traversării. Gândiţi-vă că cel care trece drumul vă poate fi părinte, vă poate fi mentor în viaţă, vă poate fi copil şi merită măcar atât. Este dreptul lor şi obligaţia dumneavoastră. Aşadar, stimate conducător auto, condu preventiv, redu viteza şi fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Vei fi surprins să simţi că salvezi vieţi!

 

Adauga un comentariu

*