Viitorul lui Chivu se decide azi!

După mai bine de o lună de speculaţii şi incertitudine, ziarele din Italia s-au hotărât: marţi se decide viitoarea echipă a lui Chivu. Conform presei din Peninsulă, căpitanul naţionalei noastre mai are două opţiuni: să continue cu AS Roma, sau să semneze pentru campioana Internazionale Milano, cu care are şi un precontract.

Ziariştii italieni anunţă că marţi va avea loc întâlnirea decisivă dintre oficialii Romei şi cei ai lui Inter, cele două grupări având deja un acord pentru un transfer contra sumei de 18 milioane de euro. Detaliile care mai trebuie stabilite privesc jucătorul pe care milanezii îl vor ceda la schimb în capitala Italiei. Antrenorul roman Luciano Spalletti are de ales între atacantul nigerian Victor Obinna şi fundaşul Marco Andreolli.

Chiar dacă viitorul său la Roma înclină în balanţă, Chivu face parte din lotul provizoriu pentru pregătirile din intersezon ale echipei Gialorossi. Totuşi, în cazul în care ar rămâne pe Olimpico, internaţionalul român ar putea avea de înfruntat ostilitatea fanilor romani. Aceştia i-au postat pe site-ul oficial mesaje prin care îl blamează pentru „declaraţiile de dragoste” făcute lui Inter.

Pedrag Mijatovici, încrezător că Real îl va lua pe Chivu
Directorul sportiv al grupării Real Madrid, Pedrag Mijatovici, care a participat luni la prezentarea noului antrenor al formaţiei, Bernd Schuster, a declarat că este încrezător în faptul că negocierile cu fundaşul Cristian Chivu se vor termina bine, informează Marca. Mijatovici nu a dorit să discute despre alţi jucători doriţi la Real Madrid, explicând doar că este încrezător în încheierea cu bine a tratativelor cu Cristian Chivu.

Căpitanul Totti nu vrea ca Roma să-l piardă pe Chivu
Internaţionalul italian Francesco Totti, căpitanul formaţiei italiene AS Roma, nu vrea ca fundaşul Cristi Chivu să plece de pe „Stadio Olimpico”. „Decarul” Romei îl consideră prieten pe căpitanul „tricolorilor” şi a recunoscut că ar regreta dacă acesta ar accepta vreuna din ofertele primite de la Inter, Real Madrid şi Barcelona.

Ca de la căpitan la căpitan, Totti l-a rugat indirect pe Chivu să rămână la gruparea Gialorossi, într-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport. „Cristian este un prieten, am simţit acest lucru de nenumărate ori, dar nu cunosc bine situaţia. Nu îmi place să îmi bag nasul în treburile altora. Cred că a venit momentul ca fotbalişti de un anumit nivel să înceapă să gestioneze singuri situaţii contractuale atât de importante. Nu ştiu care va fi epilogul acestei poveşti, dar dacă Chivu va pleca, voi regreta. Pe lângă faptul că este un prieten, este şi un mare jucător”, a declarat Francesco Totti.

Giovanni Becali: „Chivu vrea să rămână la Roma ÅŸi să câştige titlul”
Marele transfer al lui Cristi Chivu s-ar putea să-şi fi aflat deznodământul. Într-un interviu acordat cotidianului Il Romanista, impresarul românului, Ioan Becali, a declarat că fundaşul ar dori să rămână în Italia şi să câştige titlul de campion cu AS Roma. Această declaraţie vine la doar câteva zile după ce Chivu a mărturisit că preferă să se transfere la Inter – în dauna Barcelonei sau a celor de la Real Madrid – sau, ca o ultimă soluţie, să rămână la AS Roma, fapt ce i-a înfuriat pe fanii romani.

Conform lui Giovanni Becali, Chivu pare însă dispus să se împace cu suporterii şi să ajute la cucerirea unui titlu cu AS Roma. „Vrea să rămână la Roma şi nu este interesat de un transfer. Clubul roman are nevoie de bani şi doreşte să-l cedeze pe Cristian, deci este responsabilitatea lor. Chivu poate rămâne la AS Roma dacă i se va face o ofertă bună”, a spus Becali, care şi-a exprimat dezamăgirea că oferta salarială a Romei pentru Chivu, făcută în urmă cu o lună „nu era o ofertă a unei echipe care îşi doreşte să ţină un fotbalist precum Cristian”. „Roma mai are un an să îşi ducă la îndeplinire promisiunile. Ei au spus că după Totti şi la egalitate cu Mexes, Cristian este cel mai important jucător al echipei. Un fotbalist pe care contează în viitor. Oferta pe care ne-au făcut-o nu respectă vorbele pe care le-au spus cu un an în urmă şi din această cauză Chivu a rămas dezamăgit”, a continuat Becali.

Întrebat dacă toate drumurile duc la Inter Milano sau în Spania, Becali a exclus orice intenţie ca internaţionalul român să se transfere la Real Madrid sau Barcelona, menţionând că până la o ofertă concretă de la Inter, Chivu rămâne la AS Roma. „Dacă nu apare nimic concret, Cristian se va prezenta la reunire. Doar Roma poate decide dacă îl vinde pentru bani pe Chivu sau se gândeşte la alte alternative. Roma este o formaţie care poate câştiga titlul de campioană în cel de-al treilea an consecutiv când antrenor este Luciano Spalletti. Este o echipă puternică, care poate termina în faţa celor de la Internazionale Milano”, a încheiat Becali.

Adauga un comentariu

*