Maritul acesta si minunatul si vestitul mare mucenic Gheorghe a trait in vremea imparatului Diocletian, tragandu-se din Capadochia, de neam stralucit si luminat, din ceata ostasilor ce se chemau tribuni. Iar cand a fost sa patimeasca era la cinstea dregatoriei de comis.
Avand imparatul gand sa porneasca razboi asupra crestinilor, a dat porunca sa se invredniceasca de cinstiri imparatesti si de daruri cei ce se vor lepada si vor parasi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, sa aiba pedeapsa moartea. Atunci sfantul acesta fiind de fata, a declarat ca este crestin, mustrand desertaciunea si neputinta idolilor, luand in ras pe cei ce credeau in ei. Neplecandu-se nici cu amagiri, nici cu fagaduintele tiranului, care facea multe ca acestea, nici de ingroziri, ci se vedea nebagator de seama de toate, pentru aceea intai l-au lovit in pantece cu o sulita. Si cand i s-a infipt sulita in trup, a curs sange mult. Iar varful sulitei s-a intors inapoi si a ramas sfantul nevatamat. Apoi legandu-l de o roata tintuita cu fiare ascutite, care a fost pornita din sus spre o vale, si rupandu-se trupul in mai multe bucati, cu ajutorul dumnezeiescului inger a ramas el sanatos. Si infatisandu-se sfantul inaintea imparatului si a lui Magnentiu, care sedeau alaturi de el si aduceau jertfa la idoli pentru sanatatea lor, sfantul a atras pe multi spre credinta in Hristos, carora din porunca imparatului li s-au taiat capetele afara din cetate. Si venind la Hristos si Alexandra imparateasa, a marturisit pe Hristos Dumnezeu inaintea tiranului. Au crezut si altii multi in Hristos, vazand ca sfantul a iesit sanatos dintr-o varnita in care fusese aruncat. Dupa aceasta i-au incaltat picioarele cu incaltaminte de fier ce avea cuie si l-au silit sa alerge. Ci iarasi au pus de l-au batut, fara de nicio mila, cu vine de bou uscate. Iar Magnentiu cerand semn ca sa invieze pe un mort din cei ce erau ingropati, din mormintele ce erau acolo, care erau de multa vreme morti, si facand sfantul rugaciune deasupra mormantului, a inviat mortul si s-a inchinat sfantului, si a slavit Dumnezeirea lui Hristos. Si intreband imparatul pe mort cine este si cand a murit, a raspuns acesta ca este din cei ce au trait mai inainte de venirea lui Hristos, adica mai inainte de trei sute de ani si mai mult si cum ca a ars in foc atatia ani din pricina ratacirii idolesti. Pentru care minune crezand mult, si inmultindu-se spre credinta, slaveau cu un glas pe Dumnezeu, intre care era si Glicherie, caruia ii murise boul, si l-a sculat sfantul. Din care minune adeverind si el credinta in Hristos, a luat cununa muceniciei, facandu-l paganii multe bucati cu sabiile. Deci venind multi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, si inca pentru ca sfantul mucenic Gheorghe intrand in capistea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca sa spuna daca este el Dumnezeu, si de i se cuvine sa i se inchine lui oamenii. Iar demonul cel ce era intr-insul plangand a raspuns ca unul este Dumnezeu adevarat: Hristos si dintr-aceasta s-au tulburat idolii toti si au cazut si s-au sfaramat. Ceea ce neputand rabda cei ce credeau in idoli au prins pe sfantul si l-au dus la imparatul, si-au cerut degrab raspuns de moarte asupra lui. Iar imparatul a poruncit ca sa taie pe sfantul si pe Alexandra imparateasa cu sabia. Sfantului Gheorghe i s-a taiat capul, iar sfanta Alexandra, facand rugaciune in temnita, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
O parte din cele multe minuni ale sfantului
In partile Siriei se afla o cetate numita Ramel, in care era o biserica zidita in numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflandu-se acolo mina de piatra, ca sa se taie stalpi, se aduceau stalpii bisericii din loc departat, si se facea multa nevointa cu aflatul lor, si cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu avand adevarata si intarita credinta la sfantul mare mucenic Gheorghe, a cumparat si ea un stalp asemenea cu cei ce erau facuti si infrumusetati, si, pogorandu-l la mare, se ruga celui ce era purtator de grija sa duca stalpii, sa ia si sa duca si pe acela pe care il cumparase ea. Iar el nu vrea, ci punand numai pe al lui, purcese sa se duca. Atunci femeia de suparare cazand la pamant plangea si se ruga sfantului sa-i ajute sa poata duce stalpul. Aflandu-se ea intr-un astfel de chip, vazu in vis unde i se arata sfantul in chip de voievod, si-i zise: „De ce esti trista, femeie?” Iar ea ii spuse pricina intristarii, si sfantul, descalecand de pe cal, zise catre femeie: „Unde-ti este voia sa fie pus stalpul?” Si ea raspunse: „De-a dreapta parte a bisericii”. Si sfantul indata insemna marmura cu degetul, scriind aceasta: Sa se puna in dreapta, al doilea, stalpul vaduvei (dupa cel dintai), si ridicand sfantul de capatul stalpului ce era despre mare, zise femeii: „Ajuta si tu”, si, ridicandu-l amandoi, l-au dat in mare, si cu indreptarea sfantului sosi stalpul mai inainte de ceilalti, si dimineata se afla la liman. Ceea ce vazand Vasilicos, caci asa se numea purtatorul de grija pentru ducerea stalpilor, s-a minunat si mai vartos daca a vazut si scrisul, care randuia si locul, unde trebuia sa fie pus. Si multumind lui Dumnezeu, cerea si de la sfantul iertare pentru greseala neascultarii, si, luand si el prin vedenie iertare de la sfantul, puse stalpul vaduvei in rand cu ceilalti, in locul care poruncea scrisul cel insemnat de sfantul. Care stalp sta si pana in ziua de astazi intru nestearsa pomenirea femeii, si intru marirea sfantului pentru preamarita minune. Iata alta minune facuta la Mitilene si care infricoseaza tot gandul si tot auzul. Caci in acest loc este o biserica a marelui mucenic Gheorghe, foarte slavita si vestita. Si este obicei de a se strange la ziua sfantului multime multa de popor in toti anii, sa faca la acea biserica praznuire. Aceasta afland agarenii ce erau in Creta au lovit fara veste la vremea privegherii pe cati au aflat in biserica, si i-au luat legati, impreuna cu cati au putut prinde din cei de afara, ca cei mai multi scapasera. Pe cei ce i-au prins, i-au dus in Creta, intre care era si un tinerel, pe care l-a daruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Si trecand catava vreme pana s-a implinit anul, si au ajuns iar la praznuirea preamaritului mucenic, tanarul a slujit lui Amira. Iar parintii lui nelasandu-si obiceiul lor si nici nu au fost nemultumitori pentru pierderea copilului, ci punandu-ti nadejdea la Dumnezeu si multumind sfantului, si facand praznic dupa obicei, au iesit ca sa cheme la masa pe cei ce erau chemati. Iar maica copilului intorcandu-se la biserica, a cazut la pamant plangand si rugand pe sfantul, ca sa izbaveasca pe fiul ei din robie, in ce chip va sti, cu atotputernicul si dumnezeiescul dar al Sfantului Duh, ce locuia intr-insul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Si, dupa ce si-a sfarsit femeia rugaciunea, sezand oaspetii la masa, a pomenit barbatul femeii la masa intai ajutorul sfantului, si stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a facut minune mare si preamarita si aproape de necrezut pentru cei ce nu stiau lucrurile cele slavite ale lui Dumnezeu. Dar daca vor cugeta la Avacum, care din rapirea ingerului intru o clipeala de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arata necredinciosi nici de aceasta. Caci in ceasul in care pusese tanarul vin in pahar si se gatea ca sa dea lui Amira din Creta, s-a aflat in Mitiline dand maicii sale vinul. Vazand toti cei ce erau la masa pe tanar, s-au minunat. Si intrebandu-1 de unde si cum se afla in mijlocul lor, el a zis: „Umpland paharul acesta de vin, ca sa-l dau lui Amira in Creta, am fost rapit de un barbat preamarit, care m-a pus pe calul lui, tinand cu mana dreapta paharul, si cu stanga tinandu-ma de mijlocul lui, ma aflai precum ma vedeti in mijlocul vostru”. Acestea auzindu-le si vazandu-le, s-au mirat de acea mare minune. Si sculandu-se de la masa, au dat laude si multumire toata noaptea Atotputernicului Dumnezeu, marind pe sfantul Sau mucenic.
