Băieţii deştepţi scot bani şi din piatră seacă. România este lovită de secetă, însă unii profită din plin de această perioadă. Este vorba despre despăgubirile de miliarde de lei acordate pentru culturile afectate de secetă şi care nu vor ajunge la ţăranii cu unu-două hectare, ci la firme cu interese protejate de autorităţile locale. Declaraţia a fost făcută de directorul general demisionar al Administraţiei Naţionale Îmbunătăţiri Funciare, Ioan Nastea.
Conform situaţiei Administraţiei Naţionale Îmbunătăţiri Funciare, din totalul cererilor pentru despăgubiri, 75-80% se referă la terenuri pe care există amenajări de irigaţii, însă nu au fost încheiate contracte pentru aceste servicii. Directorul demisionar al acestei instituţii a dat exemplu de firme care au ştiut să profite de aceste situaţii.
Directorul general al ANIF a făcut referire şi la o solicitare a Ministerului Agriculturii pentru ca administraţia să elibereze adeverinţe, prin care să certifice dacă suprafeţele pentru care s-au cerut despăgubiri sunt irigate. Ministerul Agriculturii a anunţat că va acorda despăgubiri numai pentru fermierii care au fost afectaţi de secetă, chiar dacă au irigat, şi pentru fermierii care nu au avut posibilitatea să irige, întrucât nu existau amenajări. Ioan Nastea a demisionat la jumătatea lunii iunie. Succesorul acestuia a fost numit pe criterii politice.
Antena 3