Elena Băsescu şi Hrebe Jr şi-au spus „Adio”

În urmă cu ceva timp, toată presa anunţa de legătura dintre ElenaBăsescu şi Andrei Hrebenciuc, fiul unuia dintre cei mai mari duşmani polititici ai preşedintelui. Deşi povestea lor de iubire nu avea culoare politică şi se desfăşura normal, se pare însă că declaraţiile incendiare ale primului om în stat au avut efect asupra relaţiei dintre cei doi tineri.

Potrivit cotidianului Libertatea, Elena şi Andrei s-au despărţit de mai bine de două săptămâni. S-au gândit că ar trebui să ia o pauză, asta în ciuda faptului că erau abia la început şi nu au avut timp să se plictisească. Dar oare chiar şi-au spus totul?

Despărţirea lor se pare că s-ar fi datorat presiunilor făcute asupra lor, în special de Traian Băsescu, pentru că, de partea cealaltă, Viorel Hrebenciuc s-a arătat chiar încântat de relaţia dintre mezina preşedintelui şi fiul lui. Cu toate acestea, Elena se pare că a ţinut cont de cererea tatălui ei, care a declarat public că fiica lui are o „relaţie nepotrivită”, şi i-a spus lui Andrei că are nevoie de o pauză.

Apropiaţii fostului cuplu spun însă că nu mai există cale de întoarcere. O altă poveste de iubire a luat sfârşit. Istoria se repetă în familia Băsescu. Dacă Ioana s-a despărţit de Bodo, pentru că nu a fost chiar ginerele pe care l-a visat preşedintele, acum şi Elena a renunţat la Andrei, pentru că nu avea culoarea politică pe care şi-ar fi dorit-o tatăl ei.

Un lucru însă se uită. Când iubeÅŸti, nimic nu mai contează. Pentru că în viaţă iubirea vine ÅŸi pleacă, dar ar trebui să se termine pentru că aÅŸa a fost să fie, nu pentru că aÅŸa s-a dictat de sus… (Antena3)

Adauga un comentariu

*