PreÅŸedintele României, Traian Băsescu, a apreciat că parlamentarii au adoptat o formulă a votului uninominal care nu îi mulÅ£umeÅŸte pe români ÅŸi care poate ascunde „hahalerele din partide”.
„Eu cred că parlamentarii vor Å£ine cont de această exigenţă a electoratului român, chiar dacă a adoptat o formulă care nu îi va satisface pe români pe deplin. Doar jumătate merg parlamentare pe vot uninominal. Cealaltă jumătate poate ascunde toate hahalerele din partide”, a declarat, vineri, preÅŸedintele României într-o emisiune de la postul public de radio.
Şeful statului s-a declarat nemulţumit de faptul că proiectul de lege pentru scrutinul uninominal nu este gata şi a reamintit că partidele s-au angajat public ca la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să avem o lege care să introducă votul uninominal.
„N-au făcut-o ÅŸi asta arată cât respect au nu faţă de mine, ci faţă de electorat, căruia i-au promis. Sper că o vor face în primele săptămâni ale lunii septembrie, dacă lucrează în această vară. Sper că o vor face. Dacă nu, vom recurge la referendum”, a atenÅ£ionat preÅŸedintele Băsescu.