Eveniment rutier cu două victime în localitatea Brătila

Pe D.N.11, în afara localităţii Brătila, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia două persoane au suferit vătămări corporale.Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că C. Adrian, de 37 ani, din Bacău, conducea un autotractor pe direcţia de mers Oneşti – Bacău, iar la un moment  dat de la autotractor s-a desprins capacul de protecţie al acumulatorului din partea dreaptă, care a lovit doi pietoni ce se deplasau pe acostament.Cele două victime D. Petronela, de 28 ani şi C. Carmen, de 31 ani, au fost transportate la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.Atât coducătorul auto cât şi cei doi pietoni au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*