Va mai amintiti?
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, l-au lăudat pe preşedintele Traian Băsescu în faţa liderilor democrat-liberali prezenţi la Palatul Parlamentului, unde Emil Boc şi-a prezentat moţiunea.
„A apărut un om şi s-a aşezat în fruntea noastră şi care se numeşte Traian Băsescu, care este şi astăzi alături de noi. De câte ori am avut o campanie grea, foarte grea, în care preşedintele Băsescu să nu ne fie alături, ca partid, ca să ne sprijine pe noi, pe premierul Emil Boc, pe noi toţi cei din sală astfel încât scorurile noastre să ne ducă la guvernare? Niciodată. Sunt mulţi politicieni tineri în această sală care au fost lansaţi în politică şi au beneficiat în politică de ceea ce a însemnat barca aceea pusă pe lacul Snagov de unde ne-a dat drumul şi n-a spus: Hai vâsliţi! Partidul trebuie să meargă mai departe ! Am auzit tot felul de răutăţi şi nu cred că suntem partidul răutăcioşilor”, a declarat Anca Boagiu în faţa democrat-liberalilor prezentţi la Palatul Parlamentului. Perioada lui Băsescu la conducerea PDL a fost evocată şi de ministrul elena Udrea. „Să renaştem spiritul PD-ului de pe vremuri!”, i-a îndemnat şefa PDL de la Bucureşti. „Aşa cum era între 2001-2004 când scoteam bucureştenii pe stradă. Apropo de liberali. I-am văzut aseară. Au avut o acţiune şi apoi câţiva zgribuliţi au ieşit pe stradă să protesteze împotriva Puterii. Trebuie să le arătăm cum se fac acţiunile de partid”.