La volan sub influenţa alcoolului

In timp ce D. Adrian, de 24 ani, din Bacău,  conducea un autoturism pe str. Calea Romanului, pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers de pe banda 2 pe banda 1, a intrat in coliziune cu o autoutilitară, condusă de U. Marius, de 31 ani, din Botoşani.Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care indicat valoarea 0 pentru U Marius şi 0,64 mg/l alcool pur in aer expirat in cazul lui D. Adrian. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o imbibaţie alcoolica ce depăşeşte limita legală admisă. Un echipaj de poliţie l-a dpistat în flagrant, pe str. Tiseşti, din localitata Tg-Ocna, pe C. Cristian, de 26 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. In urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de  0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal. Gheorghe R., de 52 de ani, a fost depistat de către poliţiştii din Slănic Moldova în timp ce conducea un autoturism pe strada Cireşoaia, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal.

Poliţiştii l-au depistat pe strada Venus, din Oneşti, pe C. Laurenţiu, de 42 ani, care conducea un autoturism în timp ce avea o conentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. C. Laurenţiu a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei .S-a întocmit dosar penal.

 

 

Adauga un comentariu

*