Primul-ministru israelian Ehud Olmert este din nou Å£inta unor ‘critici fără precedent’ într-un nou raport referitor la deficienÅ£ele sistemului de protecÅ£ie a populaÅ£iei civile în timpul operaÅ£iunilor militare din sudul Libanului din vara trecută, transmite miercuri AFP, citând media israeliene.
Peste 4.000 de rachete trase de Hezbollahul şiit s-au abătut asupra regiunii timp de 34 de zile de lupte, constrângând circa un milion de locuitori din nordul ţării să se refugieze în locuinţe precare sau să fugă în sudul ţării.
Raportul Controlorului statului evreu Micha Lindenstrausss critică guvernul, armata şi diferite servicii civile, inclusiv pompierii, sistemul de sănătate pentru gravele carenţe apărute în protecţia populaţiei civile.
Mass-media israeliene au început să difuzeze elemente ale raportului a cărui publicare se află sub embargo până la 13:00 (ora locală) sau 10:00 GMT.
Potrivit postului de radio militar, raportul îi pune direct în cauză pe Ehud Olmert şi pe ministrul apărării din epocă Amir Peretz, ca şi pe şeful statului-major la acel moment, generalul Dan Haloutz. Este criticat de asemenea şi comandantul forţei de apărare civilă Yitzhak Gershom.
La rândul său, radioul public israelian a afirmat că primul ministru a pregătit un document de circa o sută de pagini, în care răspunde punctual la criticile care îi sunt aduse de controlorul de stat.
Raporturile dintre Lindenstrauss şi Olmert sunt extrem de încordate, după lansarea unei anchete împotriva premierului israelian, suspectat de afaceri de corupţie.ROMPRES