Poliţiştii din comuna Pârjol au fost sesizaţi de către M. Costel, de 44 ani, localnic, despre faptul că în cursul nopţii de 22/23.05.2011, persoane necunoscute i-au sustras din curte o căruţă cu roţi din lemn. În timpul cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au fost sesizaţi de către S. Doru, de 35 ani, vecin cu M. Costel, despre faptul că în aceeaşi noapte persone necunoscute i-au sustras o cabalină ce era priponită de căruţă, în curte. În urma cercetărilor efectuate, au fost identificaţi A. Petru şi A. Robert, ambii din comuna Blăgeşti, despre care s-a stabilit că în noaptea recedentă au pătruns în curţile părţilor vătămate şi au sustras cabalina şi o căruţă.Cabalina, în valoare de 2000 lei a fost identificată la domiciliul lui A. Robert, de unde a fost ridicată şi predată părţii vătămate.S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă în vederea recuperării atelajului sustras.