Program romano-olandez la C.C.D. Bacau

Prevenirea violentei in mediul scolar

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau se implica in Programul MATRA – „Prevenirea si combaterea delincventei juvenile si a violentei in mediul scolar”, coordonat si finantat de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, in parteneriat cu Ministerul Educatiei din Romania. Proiectul are ca punct de plecare colaborarea mai stransa intre autoritati ale politiei si institutii educationale, in vederea elaborarii si adoptarii fara intarziere a unei serii de norme si principii directoare minime in domeniul prevenirii violentei in scoala. Scolile din Romania se situeaza pe locul doi intr-un clasament care cuprinde 37 de tari in ceea ce priveste violenta. Potrivit unui studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), citat de Asociatia „Salvati Copiii” Romania, peste 70% dintre elevii romani recunosc faptul ca le este teama de comportamentul agresiv al colegilor. Tara noastra este urmata de Kuweit, Iran, Columbia, Ungaria, Portugalia, Spania, Grecia, Slovenia, Belgia, Singapore, Islanda, Australia, Hong-Kong, Coreea, Norvegia, Cipru, Republica Slovaca, Lituania, etc. Astfel, este absolut necesara asigurarea unui climat mai sigur in mediul scolar si in zonele adiacente acestuia. Trebuie creat un suport de calitate in interiorul si in afara scolii pentru prevenirea actelor de violenta.

Tema proiectului acopera multe sfere de activitate, printre care se enumera justitia, asistenta medicala si protectia copilului.

In vederea implementarii proiectului la nivel judetean si national, C.C.D. Bacau a nominalizat, cu scopul de a deveni formator acreditat in cadrul acestui program pe Elena Hussar, profesor-metodist, cu o bogata experienta in domeniu. Aceasta va fi insotita in proiect si de un politist de proximitate, comisarul Adrian Tuluc. Deja, primul training s-a desfasurat la Iasi, fiind oferit de partenerii olandezi, formatorii romani fiind obligati sa disemineze in cascada informatiile primite, ceea ce la Bacau se va intampla in premiera, miercuri, 1 iunie 2011, la ora 14.00, in Sala de Consiliu a I.S.J. Bacau, unde sunt asteptate aproximativ 100 de cadre didactice din judetul nostru. „Implicarea noastra in acest important proiect national, prin stagiile de formare pe care le vom organiza la nivelul judetului Bacau, speram sa contribuie la prevenirea si combaterea delincventei juvenile si a violentei in mediul scolar. O ultima apreciere la nivelul Europei a amplitudinii delincventei juvenile si a violentei in mediul scolar, situeaza tara noastra, din pacate, pe un loc neonorant si ingrijorator. Iata un motiv in plus pentru diseminarea si organizarea unui program de formare cu aceasta tematica”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacau.

Adauga un comentariu

*