Accident de circulatie produs pe fondul oboselii în conducere

Miercuri, 1 iunie, in jurul orei 06.30,  S. Raul, de 39 ani, din  Braşov, în timp ce conducea un autoturismul pe strada Nicolae Bălcescu din Bacau, la intersecţia cu strada Mărăşeşti, pe fondul oboselii, a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu două autoturisme care erau conduse regulamentar, din sensul opus, de R. Gheorghe, de 58 ani şi D. Niculae, de 50 ani, ambii din municipiul Bacău. Cei trei conducători auto şi D. Tatiana, pasager in autoturismul condus de D. Niculae au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, iar D. Tatiana a rămas  internată la Secţia Chirurgie. Conducatorii auto au fost testati cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*