Sebastian Lăzăroiu a fost nominalizat, vineri, ministru al Muncii, la o lună după ce a anunţat că doreşte să se dedice analizei politice şi la două săptămâni după ce susţinea că raţiunea ar trebui să îl îndemne pe premierul Emil Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern.Sebastian Lăzăroiu a ocupat, din martie 2007 până la 1 mai 2011, poziţia de consilier prezidenţial , la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică al Administraţiei Prezidenţiale.
La momentul anunţului privind eliberarea sa din funcţie, Sebastian Lăzăroiu preciza, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale. „Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale”, spunea Lăzăroiu, precizând că a fost o onoare să lucreze cu preşedintele.
Odată cu numirea sa la Muncă, Lăzăroiu va face parte din Guvernul lui Emil Boc , deşi a fost de-a lungul timpului un critic al acestuia şi s-a pronunţat de mai multe ori în favoarea unui premier tehnocrat. Cel mai recent, la 16 mai, Sebastian Lăzăroiu declara că raţiunea ar trebui să îl îndemne pe Emil Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern, el apreciind că pentru restructurarea regiilor este nevoie de „un technocrat, fără mamă, fără tată”.
Au fost însă şi momente în care fostul consilier prezidenţial l-a lăudat pe prim-ministru. Astfel, el aprecia la 10 martie că premierul Emil Boc ar trebui declarat erou pentru că, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, a echilibrat bugetul într-o perioadă atât de scurtă.
Cum era de aşteptat, Lăzăroiu a criticat de-a lungul timpului opoziţia. Totuşi, el a adus critici şi principalului partid aflat la guvernare, PDL. Astfel, el spunea în octombrie 2010 că întreaga moţiune de cenzură – respinsă la acel moment în Parlament – a fost „o cacialma” a PSD şi că, dacă Victor Ponta i-ar fi căutat pe trădătorii de la putere, i-ar fi găsit, dar nu i-a căutat.
Lăzăroiu a intrat poate cel mai mult în atenţia presei pentru postări pe blog în care descria posibile scenarii electorale cu personaje de poveste – Scufiţa Roşie, Fetiţa cu chibrituri, Moş Crăciun sau Capra cu trei iezi – dar şi din „Războiul stelelor”.
Totodată, Sebastian Lăzăroiu este cel care a lansat, în decembrie 2010, ideea apariţiei în anul 2012, a unei noi formaţiuni, pe care o numea „Albă-ca-zăpada”.
„«Albă-ca-Zăpada» va fi conceptul-cheie al anului 2012. Unii îl înţeleg ca pe o nouă formaţiune politică, alţii ca pe un vechi partid, radical transformat. Eu l-aş înţelege mai degrabă ca pe o schimbare fundamentală în ordinea socială şi instituţională. Eşecul marilor agregate, fie că vorbim despre state, bănci sau corporaţii, are consecinţe dramatice asupra democraţiei elective. Sobrietatea, cumpătarea şi competiţia onestă vor domina populismul, clientelismul leneş şi risipa veselă din administraţie. Societatea a intrat deja în alertă. Şi îşi va găsi propriile forme de veghe”, susţinea Lăzăroiu.
Numele lui a fost vehiculat în vara anului trecut pentru şefia TVR. La acel moment, „Gândul” scria că Boc i-ar fi propus această funcţie consilierului prezidenţial care însă a refuzat.
Până să ocupe funcţia de consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale – care l-a şi adus în atenţia mass-media – Lăzăroiu a lucrat ca sociolog.
El s-a născut la 20 martie 1970, în Comăneşti, judeţul Bacău. A absolvit în anul 1996 cursurile Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, urmând apoi şi un masterat în politologie la aceeaşi facultate. A obţinut în anul 2007 titlul ştiinţific de doctor în sociologie la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. A lucrat din timpul studenţiei, începându-şi cariera ca director de cercetare la GISO (1995-1996), activând apoi ca expert parlamentar la Senat (1997), cercetător la CURS (1997-1999), director de cercetare la CSOP/TNS (1999-2000) şi director general la Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS SA (2002-2007).
În paralel cu activitatea de cercetare, a lucrat ca lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA în perioada 2000-2006, profesor asociat la Programul de master în comunicare politică de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA (din 2003), precum şi profesor asociat la Programul de master în marketing şi sondaje de opinie de la Facultatea de Sociologie (din 2004). Este membru al Asociaţiei Române de Sociologie şi al SORMA, organizaţie profesională a cercetătorilor din domeniul marketingului şi sondajelor de opinie.
Sebastian Lăzăroiu este necăsătorit şi are un copil.
Conform declaraţiei sale de avere din noiembrie 2010, el deţine în coproprietate un teren intravilan de 750 de metri pătraţi în localitatea Româneşti din judeţul Ilfov, achiziţionat în anul 2006. Un an mai târziu, Sebastian Lăzăroiu a mai cumpărat 0,5 hectare de teren agricol la Limanu, în Constanţa. Are mai multe apartamente, dintre care unul situat în sectorul 3 din Bucureşti a fost vândut în 2009 contra sumei de 50.000 de euro, plătită în rate. Lăzăroiu mai are un apartament în Bucureşti, cumpărat în anul 2009, cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, un apartament în Azuga de 55 metri pătraţi, cumpărat în 2005, şi unul în localitatea natală, Comăneşti, dobândit în 2004.
Lăzăroiu are două autoturisme – Dacia Supernova din 2001 şi Volkswagen Passat din 1998 – precum şi o datorie de 3.000 de euro la Cristian Hriţuc, contractată în anul 2009.
Are de asememenea mai multe conturi bancare cu sume mici. Astfel, el are 3 conturi la UNICREDIT, în valoare de 100 de lei, 1713 euro şi 11.025 de dolari. Mai are un depozit la ING Bank, în valoare de 300 de lei . Fostul consilier prezidenţial mai are 316 dolari şi 460 de euro la BRD. El are de asemenea 860 de dolari şi 6.000 de lei la BCR, 4.266 de dolari şi 1.223 de euro la Reiffeisen. Lăzăroiu mai are, la Alpha Bank, 1444 de dolari şi 774 de euro.
Lăzăroiu a obţinut, în 2009, venituri totale din funcţia de consilier prezidenţial de 63.600 de lei.
(Material de Miruna.Badea, miruna.badea@mediafax.ro)