„Un nou contingent, format din 115 luptători ai Detaşamentului de Jandarmi Români, printre care şi un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, a plecat joi, 9 iunie, în Kosovo, urmând să înlocuiască contingentul aflat acum în teatrul de operaţiuni”, ne-a informat mr. Sebastian Laricu Cretu, ofiter relatii publice in cadrul IJJ Bacau. . În prima etapă, vor pleca 75 de jandarmi, ceilalţi 40 urmând să ajungă în teatrul de operaţiuni peste două săptămâni. Ceremonialul Apelului Solemn al Detaşamentului de Jandarmi s-a desfăşurat miercuri, 8 iunie, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa secretarului de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestorul de poliţie Ioan Dascălu. Cu acest prilej, secretarul de stat, chestor de poliţie Ioan Dascălu, le-a mulţumit jandarmilor români în numele conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru misiunea pe care au ales să o îndeplinească şi a subliniat faptul că profesionalismul de care a dat dovadă Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române din Kosovo, în misiunile desfăşurate pe durata a mai bine de opt ani de zile, a contribuit la eforturile internaţionale de menţinere a păcii. „Doresc să vă asigur că ştiu foarte bine ce înseamnă această zi pentru dumneavoastră. Misiunea în care vă deplasaţi este una nobilă, este una care aduce cinste şi onoare dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră şi nu în ultimul rând aduce prestigiu internaţional României. Pe durata misiunii, fiecare dintre dumneavoastră este practic un ambasador al ţării noastre în teatrul de operaţiuni.” a precizat secretarul de stat M.A.I., în mesajul transmis în cadrul ceremoniei.De asemenea, chestorul de poliţie Ioan Dascălu a menţionat că România este principalul contribuitor cu personal la misiunile civile de menţinere a păcii derulate sub egida Uniunii Europene, având un număr total de 227 participanţi în cele 8 misiuni. “Ţara noastră a devenit prin Ministerul de Interne nu numai un partener solid al ţărilor aliate, ci şi un factor important de decizie în stabilirea liniilor directoare în politica externă a Uniunii Europene. Meritul pentru această performanţă revine în cea mai mare măsură Jandarmeriei Române”, a adăugat Ioan Dascalu. Şeful D.O.S.P. le-a solicitat militarilor români să asigure cu profesionalism, onoare şi cinste continuitatea misiunii din Kosovo, exprimându-şi convingerea că fiecare dintre aceştia îşi va demonstra cunoştinţele, experienţa şi calităţile dobândite.