Tâlhar cercetat în stare de arestare preventivă

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe strada Condorilor, din Bacău, pe Petru  Iulian D., de 28 de ani, suspectat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie comisă asupra părţii vătămate Simona M. Din cercetări s-a stabilit că în data de 15.05.2011, în jurul orei 04.30, în timp ce  Simona M., de 24 de ani, se întorcea la domiciliu, în scara blocului a fost ajunsă de Petru Iulian D., care a  lovit-o şi a deposedat-o de telefonul mobil si suma de 10 lei. Faţă de Petru Iulian D. a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacau cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Bacău a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Din practica judiciară a rezultat ca cele mai multe tâlhării sunt comise in locuri publice sau in spaţiile comune ale imobilelor.

Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării, iată câteva recomandări: evitaţi deplasările pe trasee aflate in zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere; dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori in care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci); când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului; solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit in calea dumneavoastră; nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane); nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine); nu va lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă. În spaţiile comune ale imobilelor, nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele evocate; la intrarea într-un imobil fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni; nu staţi cu spatele spre acele locuri; orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtate de urgenţă; alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112; folosiţi orice motiv pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunocute; nu vă lăsaţi păcăliţi de îmbrăcămintea elegantă a acestora; dacă este cazul, apelaţi la uşa unui vecin de la parter; instruiţi-vă în acest sens şi copiii; când liftul nu funcţionează, fiţi atenţi la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 si 2; luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odata cu lăsarea întunericului; inchideţi uşa imobilului dupa ora 22 sau protejaţi imobilul cu un interfon.

 

Adauga un comentariu

*