Febra de mlastina

Eradicarea bolilor de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a Anemiei Infecţioase Ecvine, reprezintă angajamente ale Autorităţii Veterinare Centrale a României faţă de Uniunea Europeană

Anemia infecţioasa ecvină (A.I.E.) cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă care se manifestă la cai, catâri şi măgari. prin febră remitentă şi intermitentă, anemie, cardiopatie şi oboseală la efort, diateză hemoragică, slăbirea rezistenţei la infecţii, care de cele mai multe ori provoacă moartea. Programul de asanare a focarelor de A.I.E.a fost demarat în anul 2010 fiind eliminate prin predare la sacrificare, 5 capete cabaline anemopozitive diagnosticate şi existente în exploataţii la gospodăriile populaţiei.. În paralel cu sacrificarea cailor bolnavi au fost efectuate plăţi de despăgubire prin D.S.V.S.A. Bacau pentru toţi caii sacrificaţi efectându-se plăţi zilnice, în funcţie de depunerea dosarelor.Până la această dată a anului 2011, au fost efectuate examene de diagnostic a bolii prin teste de laborator la cca 9000 capete cabaline, fiind identificate 9  cazuri pozitive, acţiunea de testare a întregului efectiv receptiv la boală urmând a se finaliza în această lună. În paralel cu acţiunea de depistare a animalelor bolnave de anemie infecţioasă, personalul sanitar veterinar, cu spijinul autorităţiilor locale, este implicat pentru eliminarea prin sacrificare la abator a cailor anemopozitivi respectând graficul stabilit pe localităţi şi curţi infectate, întocmirea documentelor şi despăgubirea proprietarilor, care respectă măsurile stabilite de autoritatea veterinară, respectiv:identificarea şi înregistrarea tuturor ecvinelor de pe teritoriul judeţului; colaborarea cu medicii veterinari la prelevarea de probe pentru examene de laborator, la data stabilită; izolarea cabalinelor suspecte, sau bolnave, de restul efectivului; efectuarea dezinsecţiilor şi deparazitărilor; interzicerea comercializării ecvinelor în târgurile de animale vii neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora, susppecte sau pozitive de A.I.E.; mişcarea ecvinelor pe teritoriul României trebuie să fie însoţită de certificat sanitar-veterinar de sănătate şi de paşaport; certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care deţin paşaport şi care fac obiectul comerţului intern; mişcarea ecvinelor diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină este interzisă, cu excepţia abatorizării; ecvinele destinate comerţului intracomunitar se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile normelor specifice; Pentru nerespectarea măsurilor legale,  transportul şi comercializarea de cai neindentificaţi, sau fără documente sanitare veterinare, cu Anemie Infectioasa  sancţionile sunt: blocarea animalelor în focar şi cu amenzi între 5.000 şi 10.000 lei.

 

 

Adauga un comentariu

*