Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum

Daniel P., de 19 an, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12 A, în afara localităţii Tg. Trotuş, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil ud, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului său de mers.În urma producerii accidentului, conducătorul auto şi un tânăr de 22 de ani, pasager pe locul dreapta faţă din autoturism, au suferit vătămări corporale grave şi au fost transportaţi şi internaţi la Spitalul Judeţean Bacău- Secţia Neurochirurgie. Adrian A., de 37 ani,  pasager pe bancheta din spate a autoturismului a fost transportat la Spitalul Oneşti, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea  S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*