Decizia care va schimba definitiv fata fotbalului!

Vara aceasta ar putea fi ultima în care iubitorii fotbalului aud de jucători vânduţi sau cumpăraţi pe zeci sau chiar sute de milioane de euro. Până în 2015, toate cluburile din Europa vor fi nevoite să chibzuiască fiecare cent, deoarece limitele impuse de Legea Fair-Play-ului Financiar nu le va mai permite să arunce cu munţi de bani.Fiecare echipă va fi obligată să cheltuiască doar ceea ce produce, astfel că banii vor fi mult mai atent cheltuiţi. În mare parte, noile norme impuse de UEFA au fost adoptate deja de Federaţia din Anglia, astfel că, în următorul sezon, cluburile din primele două ligi nu mai au voie să cheltuiască mai mult de 55% din buget pe salarii. Vor urma şi alte federaţii care vor impune noile reguli, o adevărată revoluţie în fotbal: „În anul următor va fi introdus sistemul de fair-play financiar, care limitează transferurile mari. Cred că aceasta va fi ultima vară fierbinte…foarte fierbinte”, prezice nimeni altul decât Arsene Wenger, un specialist în echilibrarea bugetului. Vorbele managerului lui Arsenal au corespondent în realitatea fotbalistică de acum, când marile puteri ale Europei încearcă, poate pentru ultima dată, să obţină semnătura unor nume grele, contra unor sume impresionante.

Noile reguli impuse de UEFA vor lovi dur şi în Liga I. Astfel, extrem de puţine echipe îşi vor permite să plătească salarii mari, în condiţiile în care şefii din România trebuie să menţină un echilibru între cheltuieli şi venituri.

 

Adauga un comentariu

*