Furt de cablu electric

O patrulă auto de jandarmerie din cadrul I.J.J. Bacău, Detaşamentul Oneşti, în timp ce executa acţiuni specifice în zona de siguranţă a conductelor petroliere, a depistat trei persoane care sustrăgeau  dintr-o linie electrică aeriană dublu circuit, conductori de oţel şi aluminiu, folosind la transport un atelaj hipo.Persoanele au încercat să fugă, dar au fost imediat imobilizate de către jandarmi şi identificate ca fiind Z. Ionuţ de 22 ani, M. Dănuţ de 25 ani şi C. Valentin de 19 ani, toţi din com. Gura Văii, jud. Bacău, care profitând de întuneric, au sutras din reţeaua electrică aeriană cu dublu circuit de 35 kv, aflată în zona industrială a municipiului Oneşti, 218 m de conductor în greutate de 220 kg, ce făcea legătura între doi stâlpi de înaltă tensiune, cu intenţia valorificării ilicite. În urma celor constatate, persoanelor respective li s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul susceptibil săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul în cauză întocmit şi persoanele respective fiind predate poliţiştilor oneşteni în vederea continuării cu operativitate a cercetărilor. „Prejudiciul, în valoare de 624 lei, a fost recuperat şi predat reprezentantului părţii vătămate, S.C. EON Moldova Distribuţie”, a declarat mr. Sebastian Laricu Cretu, ofiter relatii publice IJJ Bacau.

 

 

Adauga un comentariu

*