Festivalul frunzei sau meci de box?

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează gala „Campion pentru România” cu două milioane de euro. Contractul cu MDRT îi obligă pe organizatorii galei lui Bute să aşeze logo-ul de ţară peste tot ce mişcă şi nu mişcă în ringul de la Romexpo.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează gala „Campion pentru România” cu două milioane de euro din fonduri europene. În schimbul acestor bani, instituţia condusă de Elena Udrea va promova România ca destinaţie turistică şi brandul de ţară. Cum? În principal, prin expunerea „frunzei” peste tot unde se va afla Lucian Bute. La sosirea pugilistului în ţară, frunza Elenei Udrea a fost prezentă la aeroport. La fel şi la antrenamentul public de marţi, de la un centru comercial din Capitală, unde Bute a purtat un tricou pe care a fost inscripţionată frunza. La conferinţa de presă a celor doi boxeri, zeci de frunze au fost aşezate pe panoul publicitar. Cît priveşte gala de sîmbătă, logo-ul turistic al României se va regăsi peste tot, nefiind omis nici un obiect din decor, inclusiv fetele ce vor anunţa reprizele: pe podeaua ringului; pe prima coardă de sus a ringului; pe distanţierele corzilor ringului; pe colţurile ringului; pe stîlpii ringului; pe întinzătoarele corzilor ringului; pe lateralele inferioare ale ringului; pe caprele de pe perimetrul podelei ringului; pe halatele boxerilor români; pe şorturile boxerilor români; pe tricourile membrilor staff-ului românesc; pe plăcuţele de anunţare a reprizelor; pe tricourile stewarzilor; pe echipamentul hostesselor-announcer de reprize.

18 bannere şi 7 ecrane video vor fi amplasatela Romexpo pentru promovarea brandului de ţară al României

Adauga un comentariu

*