Un nou reportaj, despre copiii lăsaţi în cămine, din România, face acum înconjurul lumii. A fost filmat recent, de o televiziune americană, după aderarea României la Uniunea Europeană. Chiar dacă nu au mai prezentat imagini şocante, precum cele difuzate în trecut, în Occident, reporterii americani au vrut să arate, că problema orfanilor români nu a fost rezolvată. arată că în ciuda bunelor intenţii ale românilor, 27.000 de copii trăiesc încă în orfelinatele statului.
Sunt prezentate statistici cutremurătoare, imagini impresionante cu chipuri de orfani, orfelinate uriaşe îngrădite cu sârmă ghimpată. Reporterii americani dezvăluie că, şi după aderarea la Uniunea Europeană, situaţia copiilor instituţionalizaţi e departe de a fi rezolvată. Chiar dacă au trecut 18 ani de la căderea comunismului, reportajul arată că românii încă îşi abandonează copiii. Iar în marile oraşe, mai ales în Bucureşti, numeroşi orfani trăiesc pe străzi şi dorm în canale. Deşi o nouă lege spune că toţi copiii cu vârsta mai mică de doi ani nu trebuie ţinuţi în orfelinate, ei încă sunt incluşi în acest sistem.
Nu lipsesc nici mărturiile despre experienţele teribile trăite de copii în orfelinatele statului. E cazul Monicăi, o tânără nevăzătoare, în vârstă de 22 de ani, care a fost abuzată. În premieră însă pentru o televiziune occidentală, CNN a arătat şi ce au făcut românii pentru a rezolva problema copiilor instituţionalizaţi. Reportajul a vorbit astfel de îmbunătăţirea situaţiei copiilor care au fost transferaţi din marile orfelinate în centre mai mici de îngrijire sau au fost daţi în grija unor familii.
Antena 3