Pe DN 11, în localitatea Helegiu, Cristian T., de 36 de ani, din Mureş, în timp ce conducea ansamblu format din autotractor şi semiremorcă, l-a acroşat pe minorul M. I., de 9 ani, din comuna Helegiu, care a traversat strada în fugă şi fără să se asigure.
În urma accidentului a rezultat decesul minorului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. Acesta a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.